Donează gratuit 3,5% din impozitul pe venit

Susține proiectele Fundației fără să cheltuiești nimic.
Un gest simplu care poate schimba vieți.

UN FORMULAR COMPLETAT POATE FACE DIFERENȚA

Educația crește atunci când primește sprijin. Prin Formularul 230, 3,5% din impozitul tău se transformă în resurse pentru studenți, profesori și tineri cercetători. Este un gest simplu, fără costuri pentru tine, dar cu efect direct în comunitatea universitară.

Vrei să susții Fundația HIPOLITECH prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit?

Iată ce poate însemna contribuția ta:

  • o șansă pentru un student fără resurse,
  • acces la echipamente de laborator,
  • sprijin pentru o inițiativă academică,
  • continuitate pentru un proiect de cercetare,
  • un pas spre o educație aplicată și actuală.

Sprijinul ajunge acolo unde este nevoie și poate crea rezultate vizibile.

Iată ce trebuie să faci:

  1. Completezi Formularul (online sau fizic).
  2. Îl semnezi.
  3. Noi îl depunem pentru tine.

Formular 230: Întrebări frecvente

Cine poate completa Formularul 230?

  • Dacă în anul 2024 ai fost angajat cel puțin 1 lună, ai dreptul să completezi formularul 230.
  • Poți să completezi Formularul 230 dacă ești în concediu de creștere al copilului doar dacă în anul 2024 ai fost angajat/ă minim o lună de zile.

Pot să completeze Formularul 230 pensionarii?

Nu. Începând cu anul 2024, pensionarii nu mai au dreptul să redirecționeze 3,5% din impozit.

Care sunt instrucțiunile de completare pentru Formular 230?

Formularul 230 se completează cu datele necesare așa cum sunt ele specificate în formular: nume, prenume, inițiala tatălui, CNP, adresa completă, semnătură.

Pentru a completa Formularul 230 online folosește formularul de aici și după completare încarcă-l în formularul de mai sus. 

Termen de depunere Formular 230 / Data limită pentru depunerea Formularului 230

Termenul de completare pentru Formularul 230 aferent anului 2024, este 26 mai 2025.